Psihanaliza sau “cura prin cuvânt”

 

Scopul psihoterapiei este bine evidenţiat de etimologia greacă a  cuvântului, “Psyche Therapeia”= îngrijirea, tratarea sufletului.

Prin intermediul une psihoterapii este posibilă cunoaşterea aprofundata a personalităţii individului, conştientizarea a ceea ce este, intrarea în contact cu el însuşi, cu propriile nevoi, cu propriile resurse de care dispune, în vederea optimizării funcţionării sale în viaţa cotidiană.  Identificarea resurselor şi deblocarea acestora fac posibilă depăşirea impasurilor existenţiale ale fecăruia. Acceptarea, schimbarea unor stiluri comportamentale disfuncţionale sunt posibile doar cu participarea activă a persoanei dornice de o schimbare.

Indiferent de orientarea pe care o are, rolul unei intervenţii psihoterapeutice este acela de a îmbunătăţi calitatea vieţii persoanei , de a ameliora suferinţa şi restabili echilibrul psihologic care stă la baza unei vieţi sănătoase şi armonioase.

 

Psihoterapiile de orientare psihanalitică sunt într-un număr foarte mare.

 

Începem cu Psihanaliza al cărui parinte este Sigmund Freud.

 Formarea în psihanaliză este de minim 4 ani, cu o frecvenţă de minim 3 ori pe săptămână.

 

Toate informaţiile despre formarea în psihanaliza freudiana le puteţi găsi pe site-ul oficial al Asociaţiei de Psihanaliză:

http://www.srdp.ro/

 

Psihanaliza presupune investigarea minţii prin analiza Inconşientului, componentă a psihicului uman, alcătuită din pulsiuni şi dorinţe refulate, adică eliminate din conştiinţă din cauza conţinutului lor imoral sau dezagreabil.

Gânduri și simțiri indezirabile, neacceptate de conştiinţă pot genera  atingerea unor stări conflictuale care se manifestă prin prezenţa simptomelor.

 

Psihanaliza are la bază ipoteza că experienţele traumatice, neelaborate, neintegrate din copilărie sunt refulate tocmai pentru că în felul acesta copilul poate rezista acestui conflict, se poate proteja.

Din perspectiva psihanalizei, aducerea la suprafaţă a acestor experienţe traumatice conduce la vindecarea pacientului. Analiza psihanalitică se realizează sub supravegherea  adecvată a unui psihanalist, care recurge la o metodologie specifică.

Principala metodă de investigare a Inconştientului este analiza viselor. Prin intermediul viselor, persoana îşi satisface dorinţe inconştiente, care nu pot fi satisfăcute în timpul zilei, producându-se astfel eliberarea de tensiune, energie.

Transferul este un concept cheie al Psihanalizei şi  presupune repetiţia, punerea în scenă de către pacient, în carul procesului psihanalitic, a unei relaţii foarte vechi, cu figuri extrem de semnificative, precum mama, tata, fraţii. Pulsiuni, sentimente ambivalente (iubire/ura) şi conflictuale trăite în trecut cu persoane extrem de importante sunt reactivate şi actualizate în relaţia cu psihanalistul.

Reacţia psihanalistului la transferul pacientului se numeşte controtransfer.

Rezistenţele au fost identificate de Freud în experienţa de practica terapeutică. Cu dorinţa de a elibera pacientul de simptomele sale morbide, Freud a constatat că pacientul se opune cu o forţă violentă şi persistentă pe toată durata tratamentului. Rezistenţele împiedică transformarea pacientului. Deşi ia contact conştient cu materialul dureros refulat, prezintă rezistenţă la schimbare, transformare.

Asociaţiile libere reprezintă o alta metodă psihanalitică de investigare a Inconştientului.

Persoana în analiză este rugată să renunţe în mod voluntar la cenzura şi să-şi exprima liber gândurile, sentimentele, speranţele, sentimentele, ideile, indiferent dacă par dezagreabile, fără sens sau irelevante. Ideea din spatele acestui proces este că pacientul fiind într-o stare de confort fizic (întins pe canapea, fără un contact vizual cu psihanalistul) îsi lasă mintea să vagabondeze, reducându-se folosirea mecanismelor de apărare care nu permit conţinuturilor inconştiente să vină la suprafaţă. Asociaţiile libere ale pacientului sunt interpretate de psihanalist.

Freud a introdus conceptul de act ratat, de exemplu prin lapsus, ca manifestare a Inconştientului care dezvăluie un conflict între o intenţie conştientă şi imposibilitatea realizării ei. De exemplu, ne „stă pe limbă” un cuvănt care descrie un obiect şi totuşi nu reuşim să-l pronunţăm.  Un alt exemplu: în cadrul unei cine, o persoană în timp ce ciocneşte un pahar cu vin cu ceilalţi, reuşeşte să scape paharul şi să păteze o parte din invitaţi.  Deşi pare un act involuntar, din perspectiva lui Freud ar putea fi interpretat ca o dorinţă inconştientă a persoanei de a se face remarcată.  Deci, o dorinţă inconştientă, în exemplul de faţă, dorinţa de a fi observat, remarcat, împinge persoana  spre o acţiune pe care nu şi-ar dori să o facă în mod natural, conştient. Asta nu înseamnă că scopul unei terapii psihanalitice este strict acela de a face interpretări. Acestea este important să fie făcute cu tact, atunci când persoana în analiză a  ajuns la un nivel care să-i permită să înţeleagă interpretarea, să aibă deci un insight.

 

Din perspectiva lui Freud nevroza este consecinţa refulării unui impuls neacceptabil. Conştiinţa refulează dorinţele, fanteziile sexuale, dar libidoul legat de aceste fantezii continuă să persiste provocând tulburări somatice de natură isterică, stări de anxietate sau fobii obsesive.

 

Inconstientul nu este, aşadar, un depozit de amintiri, informaţii nefolositoare conştientului, ci este o componentă  dinamică a psihicului, care are tendinta permanentã de a se manifesta, de a se revela  în planul conştiinţei şi a ne influenţa comportamentul.

 

 

Psihanaliza clasică este o terapie cauzala, adica investigheaza cauzele care stau la baza simptomelor, deci actionand asupra cauzelor se elimina simptomul.

Este o psihoterapie non-directiva: psihanalistul nu influenteaza prin personalitatea  si valorile sale personalitatea pacientului, ci este o persoana rezervată( atenţie, nu rece şi rigidă) şi neutră.

O dată cu evoluţia psihanalizei şi a contribuţiilor altor psihanalişti, linearitatea ( relaţia cauza-efect) lasă locul unei relaţii circulare, care evidenţiază dinamica factorilor care generează un conflict, interacţiunea permanentă a acestora şi interpretarea în termeni nondeterministici şi probabilistici a cauzelor care stau la baza suferinţei psihologice.

 

 

Grosso modo, acestea sunt constructele cheie ale psihanalizei freudiene.

 Inainte de a analiza limitele psihanalizei, consider că este importantă o cunoaştere aprofundată a operelor lui Freud, întemeietorul Psihanalizei, personalitate remarcantă, de cultură care a scris despre tot ce se putea scrie şi poate considera interes pentru psihologia clinica, psihanaliză. Reprezintă punctul de plecare, cel care a inspirat numerosi alţi psihanalişti care l-au urmat şi care au preluat, modificat, îmbunătăţit, contestat şi reinventat psihanaliza şi practicile psihanalitice.

Introducere in psihoterapie

Absolvent al Facultăţii de Psihologie, tânărul cu ambiţii măreţe în ale cunoaşterii psihologice se simte oarecum dezorientat în faţa alegerii unei formări psihoterapeutice adecvate lui, tocmai datorită existenţei unui număr impresionant de mare de forme de terapii.

O bună cunoaştere a fundamentelor fiecăreia, a metodologiei utilizate şi a obiectivelor urmărite îl poate ajuta să ia o decizie cât mai apropiată de aşteptările personale.

Şi pentru că primesc frecvent întrebări, am decis să vă scriu acest articol cu rolul de a informa persoanele interesate despre principalele tipuri de psihoterapii, incluzând ideologia pe care se construiesc, tehnicile si metodele utilizate şi evoluţia fiecăreia o data cu evoluţia societăţii, contextului socio-cultural.

Nu există un tip de terapie bună sau mai puţin bună, ci mai degrabă o formă de terapie potrivită într-un anumit context şi total neadecvată într-altul. Niciuna nu deţine un adevăr absolut, ci prezintă puncte tari şi puncte vulnerabile. O viziune flexibilă, deschisă spre cunoasterea a cat mai multor tipuri de psihoterapii oferă posibilitatea creării unei culturi psihoterapeutice necesare oricărui profesionist în ale psihoterapiei.

În mod sigur, dupa ce cunoşti fiecare formă vei alege să te perfecţionezi într-una, să devii specialist în o anumita orientare psihoterapeutică.

Orientarea teoretică de bază a unui psihoterapeut influenţează modul de conceptualizare a problematicii persoanei venite în psihoterapie şi tipul de intervenţie la care recurge.

Personal, consider că fiecare tip de psihoterapie are părţi fascinante, constructe cheie cu care jonglează în a descoperi personalitatea fiecăruia în toata complexitatea.

Recomand o lectură aprofundată, participarea la şcoli de vara care dezbat formele de terapie, workshop-uri, conferinţe, dezvoltare personală.

Este important sa avem o anumită distanţă, să filtăm ceea ce citim, să ne îndoim de ceea ce citim prin întrebări şi posibile răspunsuri. În felul acesta alegerea unui anumit tip de formare se face în cunoştinţă de cauză şi mai ales în funcţie de ceea ce se pliază cel mai bine pe personalitatea fiecăruia.

În articolele care urmează veţi găsi informaţii despre psihoterapiile psihanalitice, cu o atenţie considerabilă psihoterapiilor psihodinamice, despre terapiile cognitiv-comportamentale, umaniste, relaţionale, sistemice etc.

photos by Chiara Zapparoli

 

 

Interviuri cu Otto F.Kernberg si Frank E. Yeomans

Otto F.Kernberg şi Frank E. Yeomans au o experienţă clinică extrem de vastă în tratarea tulburărilor de personalitate, îndeosebi a tulburării borderline de personalitate, cu ajutorul psihoterapiei focusate pe transfer.

Otto F. Kernberg este psihiatru si psihanalist contemporan de importanţă internaţională. În prezent predă psihiatria la

Cornell University Medical College” din New York şi Preşedintele Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză.

Frank Yeomans, psihiatru şi psihanalist, se alatură lui Otto Kernberg în studiul clinic al tulburărilor de personalitate

şi al psihoterapiei focusate pe transfer.

Din fericire, se organizează conferinţe în cadrul universităţilor de psihologie din afară, prin intermediul cărora transmit sudenţilor

experienţa  lor clinică, stimulează curiozitatea şi studiul individual.

În data de 23 aprilie, Frank Yeomans va ţine un seminar în cadrul Universităţii Bicocca, Milano, cu tema “Terapia focusată pe transfer în tratarea tulburării borderline de personalitate”.

Chiar dacă este mai dificil să ajungeti personal la conferinţele susţinute de ei,

eu vă direcţionez către interviurile lor, sugestive pentru a le înţelege activitatea clinică.

http://www.pdlab.it/video/intervista_otto_kernberg_frank_yeomans.aspx

Santorini

 

 

Santorini -o insula de basm-

 


 

 

 

 

Insulele Borromee de pe Lacul Maggiore

Maggiore” este un lac prealpin imens, de orgine glaciară, care se ascunde printre munţi, insule şi oraşe chic din Italia de Nord şi din Elveţia Italiană.

Are o suprafaţă de 212 km²,  se întinde 20 % pe teritoriul elveţian, restul în Italia de N. Este al doilea, ca marime, dupa Lacul Garda.

Adăposteşte plante mediteraneene, dar şi de origine atlantică, dacă avem în vedere prezenţa rocilor silicioase. Întâlnim astfel lămâi, măslini, dafini. Cameliile, magnoliile, azaleele, colorează grădinile insulelor de pe “Lacul Maggiore”. Leandri, castani, palmieri, platani, portocali, lâmâi împrejmuiesc vilele din oraşele turistice de pe la Lacul Maggiore.

Insulele Borromee” aparţin familiei nobile Borromeo începând cu secolul al XIV-lea, familie extrem de importanta pentru istoria Italiei, la nivel politic, economic, cultural.

„Insula Pescatori” este singura populată pe tot parcursul anului, cea mai mică dintre insulele Borromee, numărând doar 50 de locuitori stabili. Se mai numeşte şi „Insula Superiore” şi, după cum sugerează şi numele, găzduieşte numeroase restaurante cu specialităţi pe bază de peşte.

„Insula Madre” găzduieşte Palatul Borromeo, deschis publicului în 1978 şi o gradină botanică,  exotică splendidă în care păunii, fazanii, papagalii se plimbă liber. Este cea mai mare dintre Insulele Borromee. Palatul descrie societatea secolului al XVI-lea, conţinând faimoasa expoziţie a teatrului de marionete din anii 1600-1800.


Frumuseţea peisajului îl inspiră pe G. Flaubert:”Este cel mai senzual loc din lume pe care l-am văzut vreodată”( G. Flaubert 1854).

Insula Bella

In anul 1632 Carlo III Borromeo începe construirea Palatului existent pe Insula Bella, construcţie în stil baroc, dedicată soţiei sale, Isabella d’Adda,  şi proiectează grădina etajată. O dată vizitat Palatul se face trecerea către grădina exterioară. Palatul conţine numeroase opere de artă, tapiserii specifice secolului, grote din mozaic, statui, picturi, biblioteci. Din martie până în octombrie grădina este multicoloră, numărând peste 2000 de specii de plante.


Deplasarea de la o insulă la cealaltă se realizează cu ajutorul vapoarelor.

De la ultimul etaj al gradinii din Insula Bella se poate vedea oraşul Stresa, oraş cultural internaţional, elegant, cu hoteluri in stil liberty care gazduieşte în această vară a 50- ediţie a Festivalului European de Muzică Clasică „Settimane Musicali di Stresa”.

O localitate extrem de particulară de pe lac este “Santa Caterina del Sasso”, care găzduieşte mănăstirea ce poartă acelaşi nume, construcţie în stâncă, la care se poate ajunge fie cu vaporul dacă eşti pe lac, fie cu maşina, existând un lift construit în stânci ce face legătura cu localitatea din provincia Varese, Leggiuno.

 

“Donna Alba” de Gib.I.Mihăescu

 

Ca să citeşti “Donna Alba”, scrisă de Gib. I. Mihăescu ai nevoie de dispoziţia necesară; pentru că  este     un roman de dragoste, cu foarte multă analiză a dinamicii stărilor lăuntrice, cu descrieri minuţioase, izvorâte din mintea unui îndrăgosit absolut, care, în numele iubirii, îşi dedică  întreaga viaţă (din momentul cunoaşterii Ei, prototipul frumuseţii desăvârşite).

Mihai Aspru, personajul principal, îndrăgostitul, este plebeul plecat de mic de acasă, sărac, simplu, dar cu o puternică poftă de cunoaştere pe care şi-o satisface citind mult şi studiind la marile şcoli. Dorinţa de a se remarca, de a deveni cineva devin scopul lui în viaţă, mai ales de când o zăreşte în faţa şcolii pe Donna Alba, fosta prinţesă Ypsilant, înainte de căsătoria acesteia cu boierul Georges Radu Serban, avocat de renume, devenit, în scurt timp, maestrul proaspătului avocat Mihai Aspru.

Ca secretar al acestuia, Mihai Aspru este foarte conştiincios, se prezintă la toate procesele cu lecţiile învăţate, fiind, pentru cei zece ani petrecuţi alături de marele avocat, mâna lui cea dreaptă.

O viaţă plină de sacrificii în numele iubirii, o tensiune alimentată de discrepanţele evidente existente între cele două lumi din care provin cei doi.

Inaccesibilitatea, superioritatea, perfecţiunea femeii exacerbează sentimentele descrise în cel mai sublim fel:

“Privirile mele au îmbrăţişat tot timpul cea mai mare frumuseţe pe care am văzut-o în viaţa mea, singura căreia i-am rămas credincios ani întrgi în taina gândului meu, din clipa cand văzând-o înaintând pe stradă, cu maiestatea cu care înainta acum câteva clipe încoace , am ameţit ca de o lumină prea tare a soarelui, şi două cărţi enorme pe care le aveam în mână , pentru că mă aflam în faţa unei şcoli unde trebuia să trec un examen, au căzut cu zgomot la picioarele ei, ca cel mai sincer şi desăvârsit omagiu. Ea a zâmbit atunci, multumindu-mi cu ochii atât de minunat, si mi se pare puţin înfricoşată  probabil de puternica detunătura a dicţionarelor clasice, ca zambetul ei s-a încrustat într-atât în sufletul meu, ca şi hotărârea nestrămutată de a o regăsi si de a apăra dumnezeiasca apariţie de orice înfricoşare, ca nu ştiu ce-ar putea şterge această incrustaţie şi această hotărâre din sufletul meu, până acum ele au rămas intacte, daca nu şi mai accentuate, ca în ziua dintâi, daca mai e cu putinţă să mai crească vreun lucru care la origine este infinit”.

Iubirea ascunsă şi neîmpărtăşită pe care i-o poartă Donnei Alba reprezină stimulul, imboldul fiecărei acţiuni întreprinse până la final, când sacrificiile îî sunt recompensate, bucurându-se de femeia idealizată.

Sinuciderea lui Georges Radu Serban, când soţia îî dezvăluie infidelitatea din timpul căsătoriei cu Tudor Buzescu, cel pe care îl ura nespus, apare ca un răspuns disperat al” Învingătorului” pentru care eşecul nu există, nu poate fi conţinut, acceptat.

Soţul Donnei Alba moare fără să afle despre relatia amoroasă dintre Mihai Aspru si soţia sa. Întreaga bibliotecă cu cărţi de specialitate o lasă moştenire discipolului său, Mihai Aspru.

“Donna Alba” de Gib. I Mihăescu este un roman care te invită la analiză personală, care te face să reflectezi,  un roman constructiv ce merită citit!

 

 

Ce să faci într-un week-end la Torino?

Oraşul Torino este unul dintre cele mai mari centre universitare din Italia, culturale, turistice şi ştiinţifice. Un oraş industrial puternic în trecut( capitala industriei automobilelor în Italia), cu un important centru editorial, de telecomunicaţii, de film, publicitate, gastronomie, sport si design.

Cu siguranţă nu este suficient un week-end pentru a explora acest oraş complex, dar este suficient pentru a decide ca ai foarte multe motive să revii si să te bucuri de ceea ce-ţi oferă.

Simbolul oraşului este  monumentul” Mole Antonelliana“,

care găzduieşte Muzeul Naţional al Cinematografiei italiene, în care jocul luminii pare să te învăluie şi să te transpună în altă lume.

Liftul din Mole Antonelliana te poartă în vârful monumentului, oferind panaroma splendidă a oraşului.

Biserica” San Lorenzo” adăposteşte Giulgiul din Torino, considerat pânza care l-a acoperit pe Iisus in mormântul său, aflată în prezent în posesia Vaticanului, după moartea în anul 1853 a celui care îl deţinea, regele italian Umberto I de Savoia.

Muzeul Antichităţii egiptene din oraş găzduieşte a doua cea mai valoroasă colecţie egipteană din lume, după cel din Cairo.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Palatul Regal  a fost până în anul 1865 reşedinţa oficială a ducilor de Savoia.

Parcul şi Castelul Valentino situat de-a lungul fluviului Po



La următoarea vizită a oraşului  Torino, turiştii se pot bucura de alte monumente încântătoare , precum Muzeul Risorgimentului, de Antichitate, Castelul Medieval, Galeria de Arte Moderne şi Contemporane, Palatul Madama, Lascaris, Carignano, Universităţii etc.

Jazz Festival Ascona 2011

Iubitorii de jazz se pot bucura de cea de a 27-a ediţie a Festivalului de jazz de la Ascona, desfăşurat între 23Iunie- 3 Iulie 2011, la care participă formaţii consacrate precum : ReGeneration Brass Band& Dancers cu Uncle Lionel Batista, Sinatra Tribute Band, Alexia Gardner& Offbeat Trio, Ambrosia Brass Band, Mahalia Jackson, Jon Faddis etc.

Tema festivalului de acest an este “Body and Soul” (Corp şi Suflet), sinteza perfectă a ceea ce jazz-ul inseamnă : corp, ritm, dorinţă, senzualitate, transgresiune, sentimente, spiritualitate.

Considerat New-Orleans-ul  în miniatură al Lacului Maggiore, Ascona oferă vizitatorilor un spectacol inedit la care participă nu mai puţin de 300 de artişti. Alături de jazz-ul clasic, sunt prezente şi alte forme ale muzicii afroamericane: blues, R&B, gospel, soul.

Gli amanti del jazz possono apprezare il Festival jazz di Ascona – 27 edizione (23 Giugno – 3 Luglio 2011), dove partecipano le grandi bande: Brass Band & Dancers Rigenerazione con lo Zio Lionel Batista, Tribute Band Sinatra, Alexia Gardner & Trio eccentrico, Ambrosia Brass Band, Mahalia Jackson, Jon Faddis etc.

Il tema del festival di quest’anno è “Body and Soul” (Corpo e Spirito), una perfetta sintesi di ciò che significa jazz: corpo, ritmo, desiderio, sensualità, trasgressione, sentimenti e spiritualità.

Ascona, considerata la New Orleans del Lago Maggiore, offre ai visitatori uno spettacolo unico che coinvolge fino a 300 artisti. Insieme al jazz classico, sono presenti altri generi di musica afro-americana: blues, R & B, gospel, soul.

Delfino-terapia

David Nathanson şi Betsy Smith,  doctori şi profesori la Universitatea din Miami, se dedică studiului terapiei cu ajutorul delfinilor (DAT-Dolphin Assisted Therapy-) începând cu anii1970.

Betsy Smith a lucrat în special cu copiii ce suferă de autism şi a constatat că întâlnirea copiilor cu delfinii îi face mult mai activi în contactele interpersonale şi în activităţile didactice.

Nathanson a studiat procesul de învăţare al copiilor cu retard şi a constatat că în prezenţa delfinilor probabilitatea ca aceştia să ofere răspunsurile corecte la probe este cu 50% mai mare.

Delfinul este folosit ca stimul pentru a genera anumite comportamente pozitive, dar şi ca recompensă, ca urmare a efortului depus.

Terapia cu ajutorul delfinilor a dus la creşterea timpului de concentrare al copiilor autisti, precum si la atragerea lor către joc si comunicare. Interesul pentru mediul extern este stimulat de acest animal sensibil şi inteligent.

Terapia cu ajutorul delfinilor deschide persoanelor cu o paletă largă de afecţiuni( autism, sindrom Down, tulburări nevrotice, cefalee, oboseală cronică, retard mental, dificultăţi în achiziţionarea limbajului, reabilitare motorie etc.) noi orizonturi de ameliorare a simptomelor sau chiar vindecare.

Contactul cu delfinii reduce senzaţia de frică, stress, tensiune psihică, produce o încărcare energetică pozitivă, participă la creşterea calităţii vieţii prin relaxare.

Terapeutul împreună cu medicul şi psihopedagogul stabilesc numarul de şedinte de terapie necesar, în funcţie de gravitatea afecţiunii psihice sau fizice, de obicei 10 şedinţe, însoţite de alte forme de terapii specifice. Pot fi şedinte terapeutice individuale sau de grup. Fiecare beneficiază de un program terapeutic personalizat decis de o întreagă echipă de profesionişti.

Delfinul are rolul de coterapeut, acţionează ca un catalizator în deblocarea resurselor pacientului, pregătind, astfel, terenul vindecării cu ajutor celorlalte forme de terapii tradiţionale.

Contactul cu delfinul stimulează pacientul la nivelul vazului, auzului, la nivel tactil. Cu ajutorul exerciţilor foarte riguros sistemate la care participă pacientul si delfinul se creează un raport între aceştia, o relaţie ludică, dar responsabilă. Frecvenţele sonore transmise de delfinii înşişi participă la îmbunătăţirea stării pacientului.

În Turcia, Germania există centre speciale unde are loc terapia cu ajutorul delfinilor. Este important de ştiut că această terapie este însoţită de alte programe medicale, terapeutice, în funcţie de fiecare caz. Rolul susţinător al familiei este, de asemena, extrem de împortant.

Ca şi celelalte forme de terapie, şi “Delfino-terapia” are limitele sale şi nu poate fi folosită în cazul persoanelor care se tem de apă, de delfini sau suferă de boli de genul epilepsiei, boli respiratorii acute ş.a. Este o terapie alternativă potrivită pentru o gamă largă de patologii.

Previous Older Entries

Blog Stats

  • 35,469 hits

Aboneaza-te !

Join 6 other followers