Scopul psihoterapiei este bine evidenţiat de etimologia greacă a cuvântului, “Psyche Therapeia”= îngrijirea, tratarea sufletului.
Prin intermediul une psihoterapii este posibilă cunoaşterea aprofundata a personalităţii individului, conştientizarea a ceea ce este, intrarea în contact cu el însuşi, cu propriile nevoi, cu propriile resurse de care dispune, în vederea optimizării funcţionării sale în viaţa cotidiană. Identificarea resurselor şi deblocarea acestora fac posibilă depăşirea impasurilor existenţiale ale fecăruia. Acceptarea, schimbarea unor stiluri comportamentale disfuncţionale sunt posibile doar cu participarea activă a persoanei dornice de o schimbare.
Indiferent de orientarea pe care o are, rolul unei intervenţii psihoterapeutice este acela de a îmbunătăţi calitatea vieţii persoanei , de a ameliora suferinţa şi restabili echilibrul psihologic care stă la baza unei vieţi sănătoase şi armonioase.
Psihoterapiile de orientare psihanalitică sunt într-un număr foarte mare.
Începem cu Psihanaliza al cărui parinte este Sigmund Freud.
Formarea în psihanaliză este de 4 ani si presupune o analiza personala.
Toate informaţiile despre formarea în psihanaliza freudiana le puteţi găsi pe site-ul oficial al Asociaţiei de Psihanaliză:
Psihanaliza presupune investigarea minţii prin analiza Inconşientului, componentă a psihicului uman, alcătuită din pulsiuni şi dorinţe refulate, adică eliminate din conştiinţă din cauza conţinutului lor imoral sau dezagreabil.
Gânduri și simțiri indezirabile, neacceptate de conştiinţă pot genera atingerea unor stări conflictuale care se manifestă prin prezenţa simptomelor.
Psihanaliza are la bază ipoteza că experienţele traumatice, neelaborate, neintegrate din copilărie sunt refulate tocmai pentru că în felul acesta copilul poate rezista acestui conflict, se poate proteja.
Din perspectiva psihanalizei, aducerea la suprafaţă a acestor experienţe traumatice conduce la vindecarea pacientului. Analiza psihanalitică se realizează sub supravegherea adecvată a unui psihanalist, care recurge la o metodologie specifică.
Principala metodă de investigare a Inconştientului este analiza viselor. Prin intermediul viselor, persoana îşi satisface dorinţe inconştiente, care nu pot fi satisfăcute în timpul zilei, producându-se astfel eliberarea de tensiune, energie.
Transferul este un concept cheie al Psihanalizei şi presupune repetiţia, punerea în scenă de către pacient, în carul procesului psihanalitic, a unei relaţii foarte vechi, cu figuri extrem de semnificative, precum mama, tata, fraţii. Pulsiuni, sentimente ambivalente (iubire/ura) şi conflictuale trăite în trecut cu persoane extrem de importante sunt reactivate şi actualizate în relaţia cu psihanalistul.
Reacţia psihanalistului la transferul pacientului se numeşte controtransfer.
Rezistenţele au fost identificate de Freud în experienţa de practica terapeutică. Cu dorinţa de a elibera pacientul de simptomele sale morbide, Freud a constatat că pacientul se opune cu o forţă violentă şi persistentă pe toată durata tratamentului. Rezistenţele împiedică transformarea pacientului. Deşi ia contact conştient cu materialul dureros refulat, prezintă rezistenţă la schimbare, transformare.
Asociaţiile libere reprezintă o alta metodă psihanalitică de investigare a Inconştientului.
Persoana în analiză este rugată să renunţe în mod voluntar la cenzura şi să-şi exprima liber gândurile, sentimentele, speranţele, sentimentele, ideile, indiferent dacă par dezagreabile, fără sens sau irelevante. Ideea din spatele acestui proces este că pacientul fiind într-o stare de confort fizic (întins pe canapea, fără un contact vizual cu psihanalistul) îsi lasă mintea să vagabondeze, reducându-se folosirea mecanismelor de apărare care nu permit conţinuturilor inconştiente să vină la suprafaţă. Asociaţiile libere ale pacientului sunt interpretate de psihanalist.
Freud a introdus conceptul de act ratat, de exemplu prin lapsus, ca manifestare a Inconştientului care dezvăluie un conflict între o intenţie conştientă şi imposibilitatea realizării ei. De exemplu, ne „stă pe limbă” un cuvănt care descrie un obiect şi totuşi nu reuşim să-l pronunţăm. Un alt exemplu: în cadrul unei cine, o persoană în timp ce ciocneşte un pahar cu vin cu ceilalţi, reuşeşte să scape paharul şi să păteze o parte din invitaţi. Deşi pare un act involuntar, din perspectiva lui Freud ar putea fi interpretat ca o dorinţă inconştientă a persoanei de a se face remarcată. Deci, o dorinţă inconştientă, în exemplul de faţă, dorinţa de a fi observat, remarcat, împinge persoana spre o acţiune pe care nu şi-ar dori să o facă în mod natural, conştient. Asta nu înseamnă că scopul unei terapii psihanalitice este strict acela de a face interpretări. Acestea este important să fie făcute cu tact, atunci când persoana în analiză a ajuns la un nivel care să-i permită să înţeleagă interpretarea, să aibă deci un insight.
Din perspectiva lui Freud nevroza este consecinţa refulării unui impuls neacceptabil. Conştiinţa refulează dorinţele, fanteziile sexuale, dar libidoul legat de aceste fantezii continuă să persiste provocând tulburări somatice de natură isterică, stări de anxietate sau fobii obsesive.
Inconstientul nu este, aşadar, un depozit de amintiri, informaţii nefolositoare conştientului, ci este o componentă dinamică a psihicului, care are tendinta permanentã de a se manifesta, de a se revela în planul conştiinţei şi a ne influenţa comportamentul.
Psihanaliza clasică este o terapie cauzala, adica investigheaza cauzele care stau la baza simptomelor, deci actionand asupra cauzelor se elimina simptomul.
Este o psihoterapie non-directiva: psihanalistul nu influenteaza prin personalitatea si valorile sale personalitatea pacientului, ci este o persoana rezervată( atenţie, nu rece şi rigidă) şi neutră.
O dată cu evoluţia psihanalizei şi a contribuţiilor altor psihanalişti, linearitatea ( relaţia cauza-efect) lasă locul unei relaţii circulare, care evidenţiază dinamica factorilor care generează un conflict, interacţiunea permanentă a acestora şi interpretarea în termeni nondeterministici şi probabilistici a cauzelor care stau la baza suferinţei psihologice.
Grosso modo, acestea sunt constructele cheie ale psihanalizei freudiene.
Inainte de a analiza limitele psihanalizei, consider că este importantă o cunoaştere aprofundată a operelor lui Freud, întemeietorul Psihanalizei, personalitate remarcantă, de cultură care a scris despre tot ce se putea scrie şi poate considera interes pentru psihologia clinica, psihanaliză. Reprezintă punctul de plecare, cel care a inspirat numerosi alţi psihanalişti care l-au urmat şi care au preluat, modificat, îmbunătăţit, contestat şi reinventat psihanaliza şi practicile psihanalitice.
Ramona Matei 